Interviu cu jurnalistul de investigații Ștefan Cândea
Dana Deac: Te rog să te prezinți cititorilor site-ului Language Matters. Cine este Ștefan Cândea?
Ștefan Cândea: Lucrez în presă de 25 de ani, am trecut prin redacții de presă tipărită, TV, radio și online. M-am specializat în jurnalismul de investigație și am lucrat în proiecte internaționale, transfrontaliere cea mai mare parte din timp. Am co-fondat Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație în 2001 și am co-inițiat o serie de rețele și organizații în zona de investigații jurnalistice.
Am avut o bursă Nieman la Harvard și anul acela m-a împins să-mi fac doctoratul cu un studiu asupra rețelelor de jurnaliști de investigație, o reflexie critică asupra domeniului. Din cercetarea mea am tras diverse concluzii legate de felul în care astfel de rețele ar putea funcționa mai bine și mai corect pentru cei implicați, și pe baza acestor observații am pornit împreună cu Der Spiegel o rețea pentru proiecte investigative: European Investigative Collaborations (EIC.network). Mare parte din timpul meu este dedicat coordonării acestei rețele, dar lucrez în continuare ca freelancer în proiecte independente sau predau la universitate. Mai multe detalii aici.
Dana Deac: Deci de când ai plecat din România ai obținut un doctorat în jurnalism la Universitatea din Westminster și un fellowship Nieman la Harvard, dar nu ai părăsit jurnalismul investigativ. Proiectul Language Matters a pornit de la nevoia de a adăuga încă o posibilitate de a devoala dezinformările și manipulările venite dinspre răsărit sau produse ”in-house” și de a deschide apetitul tinerilor pentru gândirea critică. În cariera ta de jurnalist de investigații, care este una consistentă și de prestigiu, cu siguranță ai întâlnit situații sau ai primit informații pe care le-ai suspectat ca fiind false sau manipulatorii. Sunt convinsă de asta. Vechea școală de jurnalism ne obliga să verificăm informațiile din trei surse. Mai rămâne valabilă această metodă astăzi?
Softurile de verificare a informațiilor nu sunt la îndemâna oricărui jurnalist. Cum îți dai seama că ceva nu e adevărat și cum verifici autenticitatea informațiilor?
Ștefan Cândea: Sigur că rămâne valabilă nevoia de verificare și nu cred că este doar obligația celor care fac jurnalism sau în puterea doar a unor unelte electronice să facă astfel de verificări.
Este mai degrabă o chestiune de educație și de intenție – vrei să crezi în ceva sau vrei să știi ceva ? Înainte de a te gândi la ce este în spatele unei informații și la ce fapte cunoști, cred că intenția e mai importantă: de ce vrei să cunoști ceva ?
Dacă intenționezi într-adevăr să cunoști/să știi ceva, mergi la sursă în primul rând și evaluezi pe ce se bazează informația respectivă. Este destul de simplu să verifici online ce informație este re-transmisă viral și pe ce se bazează informația respectivă. Există diferite surse de informație, diferite instituții sau grupuri anonime, cu diferite standarde de verificare sau fără standarde etc.
Nu cred că pot să spun că există o sursă în care să am încredere 100%. Chiar și manualele școlare se schimbă, cunoașterea științifică evoluează șamd. Orice persoană ar trebui să fie într-o continuă reevaluare a cunoașterii și într-un proces de reflecție asupra felului în care ajunge să-și formeze o opinie, ce informații sunt excluse sau ignorate și de ce.
Există desigur și alte aspecte la care te uiți, cum ar fi: care este trecutul sau istoria unei persoane sau a unei instituții în răspândirea unei informații, care este istoria de prejudecată sau polarizare pe care a răspândit-o sau care este sursa de finanțare din spatele unei entități și care este agenda acelei surse de finanțare.
Vorbim foarte mult despre manipulări de la Răsărit – dar războiul informațional se poartă de foarte mult timp între diverse mari puteri, iar anumite media și anumiți ziariști au fost folosiți pentru răspândirea de propagandă și de către Vest și de către Est. Recent citeam materialul Reuters despre o campanie anti-vaccin orchestrată chiar de către armata Americană. Nu cred că trebuie să fim îngrijorați doar de manipulări venite dintr-o anume direcție, ci de manipulări în general, și în special să privim cu suspiciune toate comunicările organizațiilor care proiectează o anumită putere (guverne, corporații, organizații religioase etc).
Dana Deac: Platformele de social media au deschis calea oricui dorește să spună ceva, căci trăim într-o World Wide Web. Să dau un exemplu ipotetic: un incident este filmat și comentat ”live” de un participant, apoi postat pe o platformă. Unii se consideră jurnaliști în urma unor astfel de întâmplări. Mai mult, sunt tineri care consideră că libertatea de a spune ceea ce cred, folosind social media, este noul jurnalism. Se poate vorbi de un nou jurnalism în contextul internetului și al platformelor online? Sau s-a schimbat doar unealta de comunicare?
Ștefan Cândea: Cred că înaintea comunicării online critica asta a fost făcută asupra tiparului, asupra radio, apoi asupra TV. Au intervenit reglementări asupra conținutului și asupra puterii de amplificare (licențe). Nu cred că există un mediu de comunicare să nu fi fost acuzat că abuzează mediul precedent, iar noii creatori de conținut să nu fie acuzați că sunt niște neaveniți. Cred că odată ce s-a schimbat unealta de comunicare au apărut noi oportunități pentru oameni, care au vrut să comunice sau au căutat anumite informații și dezbateri și nu le-au găsit în presa mainstream. Fiecare modalitate tehnică dezvoltă propriul limbaj, propriul stil, fiecare platformă nouă modifică practicile precedente într-o direcție nouă sau alta.
Dana Deac: Mă uit la conspirațiile care se nasc rapid și acaparează mințile oamenilor și mi se pare că jurnalismul de investigație este o lupă tot mai greu de folosit în comunicarea realităților? În contextul social media și al unui ”jurnalism ad hoc”, investigațiile de presă pot combate manipulările și dezinformările fabricate de diverși actori malițioși, pot ajunge la mințile tuturor?
Ștefan Cândea: Nu cred că este cu nimic diferit față de ceea ce se întâmplă în presa mainstream, prin manipulare directă sau prin excludere. Să ne aducem aminte de protestele și mineriada din 1990 și de TVR care nu transmitea imagini pentru că era “ceață”. Sau de “investigații” legate de armele de distrugere în masă ale lui Sadam care au justificat invadarea Irak-ului. În orice sistem de presă pe care l-am văzut, puterea a încercat să manipuleze societatea prin plasarea de “investigații” jurnalistice, contracararea sau suprimarea jurnalismului.
Cred că ceea ce este important este ca societatea să fie pregătita să conteste astfel de manipulări. Chiar dacă ai produse jurnalistice sau redacții întregi de excepție, dacă societatea nu este motivată să evolueze într-o anumită direcție, doar eforturile jurnalistice de expunere ale abuzurilor nu ajung.
Exemplul SUA este relevant: nu cred că există o presă mai vibrantă, independentă, bine finanțată și protejată legal în lume – și totuși jumătate din țară votează cu Trump, jumătate din țară sprijină abuzurile asupra femeilor, asupra persoanelor de culoare, asupra oamenilor săraci și asupra imigranților. Nu mai vorbesc despre sprijinul abuzurilor asupra altor regiuni din lume (vezi sprijinul militar și politic acordat abuzurilor guvernului Netanyahu și ale coloniștilor asupra palestinienilor).
Dana Deac: Libertatea de exprimare este invocată ori de câte ori se exersează privilegiul de a livra mesaje toxice. Mai mult, se muncește mult la combaterea epidemiei de ură. Aici iau exemplul atacului din 29 iulie din Southport, Marea Britanie. Imediat ce au apărut știrile false despre identitatea atacatorului, majoritatea jurnaliștilor au verificat sursele și au anunțat publicul că este manipulat de știri false. Zilnic s-a vorbit de fals în presă, dar violențele din orașele britanice nu se stingeau, se amplificau. Au fost atacate clădirile care adăpostesc exilanți, au fost agresați avocați, funcționari ai serviciilor sociale, jurnaliști și polițiști, au fost distruse bunuri private. Abia după opt zile în care narațiunile presei au combătut continuu narațiunile manipulatoare ale extremei dreapta, după ce s-au făcut arestări și s-au emis condamnări cu pedepse maxime, în regim de urgență, după ce primul ministru Starmer nu a mai răspuns acuzațiilor și insultelor răspândite algoritmic generos de proprietarul X, deci după opt zile de război al narațiunilor comunitățile locale au ieșit în spațiul public pentru a se împotrivi violențelor. De ce crezi că efortul presei de a combate știrile false (opt zile în care s-au combătut mesajele false transmise prin toate mediile) nu a schimbat cursul evenimentelor în exemplul pe care l-am dezvoltat mai sus?
Ștefan Cândea: Libertatea de exprimare este motivul invocat de companiile tehnologice din SUA de a nu accepta reglementări sau obligații (secțiunea 230 din Communications Decency Act), pentru a putea face profituri uriașe din amplificarea polarizării, conflictelor, a urii.
Sunt companii care fac bani din vânzarea la bucată, pentru publicitate țintită, a atenției și rutinelor utilizatorilor și care abuzează de conceptul de libertate de expresie. Probabil că soluția la această problemă nu este mai mult jurnalism de calitate, ci reglementarea puterii de amplificare a mesajelor prin infrastructurile mainstream ale social media, o responsabilitate împărțită între autorii de conținut și proprietarii infrastructurii.
Dana Deac: În viața de zi cu zi, suntem prinși într-un ”război al narațiunilor” fără să ne fi cerut cineva acceptul. Mă gândesc la știrile despre conflictele din Orientul Apropiat sau la ceea ce se întâmplă în vecinătatea noastră. De ceva vreme se vorbește de storytelling, de narațiuni, care se teoretizează și se folosesc în toate comunicările, fie acestea jurnalistice sau ideologice. Într-un război al narațiunilor, de partea cui sunt jurnaliștii?
Ștefan Cândea: A fost vreodată cu adevărat jurnalismul despărțit de narațiune sau contra-narațiune? E interesant că, din câte înțeleg, jurnalismul european, imediat după terminarea celui de-al doilea Război Mondial, a luat modelul jurnalismului american/Atlantic, care aspira la prezentarea seacă a informației, tocmai pentru a evita jurnalismul literar sau de opinie. Dar narațiunea a fost tot timpul parte din felul în care produsul media a fost împachetat pentru a atrage o anume audiență, fie că este despre Războiul Rece, despre mișcările de independență și de de-colonizare etc.
Obiectivitatea este o țintă ideală poate, dar nu o realitate. În plus modelele financiare ale presei s-au prăbușit în ultimii 25 de ani, așa încât au apărut tot felul de experimente legate de împachetarea informației. Eu nu văd ca jurnaliștii să-și fi redefinit parti-pris-urile, jurnaliștii au rămas la fel, cu abilitățile și competențele lor, fiecare cu idealurile sau cu oligarhii lor.
Dana Deac: Dacă am considera Internetul o planetă populată de triburi, din ce trib ar face parte jurnaliștii de investigație?
Ștefan Cândea: Am auzit recent comparația asta de la un jurnalist mai în vârstă din SUA, care compară jurnalistul/jurnalista cu canarul din mina de cărbune. Cu puțină pregătire și cu resurse oricine poate să facă jurnalism, atâta timp cât are intenția de a critica abuzurile de putere sau de a facilita înțelegerea contextului informației și a trage un semnal asupra faptelor care influențează negativ o societate sau alta, un trib sau altul. Jurnalistul onest nu poate să trăiască într-un trib separat de restul societății.
