Am intrat în campania electorală pentru alegerile europarlamentare și cele locale. Deși poate să pară o alăturare nefericită, adevărul este că, de mai bine de 17 ani, odată ce am ieșit pe ușă și am călcat în stradă, suntem în Uniunea Europeană. Da, alegerile acestea sunt în egală măsură și despre politica europeană și despre politica locală, iar ce se întâmplă la colțul străzii este la fel de european pe cât este și de interes local. Cel mai îndepărtat cătun din România este și el în Uniunea Europeană!
Anul acesta avem primul scrutin în care suntem conștienți de încercările de influențare a votului dintr-o țară prin campanii derulate de către o altă țară propriu-zis ÎNAINTE de alegeri, și nu abia după.
De asemenea, este primul scrutin electoral pentru o întreagă generație care s-a născut, literalmente, ”on-line”, pentru care internetul, cu tot ce înseamnă el, nu este o ”realitate virtuală”, ci una cât se poate de reală și de prezentă. Este o generație care își culege singură știrile, din imensul fluviu informațional care-i inundă, zi de zi, telefonul, tableta sau calculatorul. Și aici, brusc, ne dăm seama că fenomenul ”fake news” capătă proporții biblice.
Nu, să nu mai facem pe mironosițele, fenomenul ”fake news” nu este nou, nici măcar pentru peisajul mediatic din România. De la Scânteia comuniștilor, prin Evenimentul ”găina care a născut pui vii” și până la OTV-ul lui Dan Diaconescu în Direct, istoria recentă a presei românești are suficiente exemple de care să nu fie mândră. Ce însă deosebește radical minciuna din trecut de fake news de azi este că, datorită (sau din cauza, cum vreți) rețelelor sociale, consumatorul de știre mincinoasă nu mai este un simplu recipient al minciunii, al dezinformării, ci un multiplicator al ei. Dezinformarea nu mai este consumată individual, în fața ziarului, a radioului sau televizorului, ci este consumată în public și, și mai pervers, este multiplicată exponențial. Fake news este minciuna repetată în cor de conturi și persoane în egală măsură.
Comparativ cu propaganda mass-media clasice: ziare, televiziuni, radio, cea prin campanii de fake news este similară războiului purtat prin drone față de bombardamentele cu rachete clasice: fake news sunt multe, relativ ieftin de produs și de răspândit, iar efectele sunt multiple, fragmentate și pe termen lung spre deosebire de rachete care sunt scumpe și produc pagube însemnate, dar într-un singur punct.
Nu este nicio surpriză că multe state care au ridicat propaganda la rang de artă folosesc acum campanii de fake news pentru a influența opinia publică din alte state și, prin aceasta, rezultatul alegerilor dincolo de granițele lor.
Și, totuși, de ce dau ”share”, de ce distribuie oamenii ”fake news”? De ce diseminează oamenii știri false, jumătăți de adevăr sau de-a dreptul minciuni? Răspunsul este dezarmant de simplu: pentru că ne place să ”am dreptate”, să ”ți-am spus eu”, pentru că este mult mai confortabil să ai certitudini decât îndoieli, să ți se confirme și dintr-o altă parte că ceea ce crezi tu este împărtășit și de mulți alții. Brusc, descoperi că în ciuda educației precare, nu mai ești un neica-nimeni dintr-o mahala de la marginea orașului și a lumii, ci ești chiar în centrul ei. Astfel, vocea lui ”neica nimeni” nu se mai aude numai până la capătul străzii, ci își găsește audiență literalmente, la capătul celălalt al lumii, de unde este preluată și difuzată mai departe și mai departe de milioane și milioane de foști ”neica-nimeni” transformați de rețele sociale, acum, în ”influenceri”.
Actuala generație este departe de a fi ”ruptă de realitate”, cum cred unii. Ce s-a schimbat, este realitatea însăși. Realitatea nu mai este o imagine unitară, mare, clară și a-tot-cuprinzătoare, ci este ca un fel de puzzle, pe care fiecare individ în parte și-l construiește cu informații pe care și le ia singur, de unde vrea și de unde simte el, din acel fluviu imens de informații, care-i inundă telefonul sau ecranul calculatorului. Și, cum spuneam, fiecare își alege acele informații care îi dau dreptate și îi întăresc propriile-i convingeri și păreri, nu va căuta informații care să-i pună la îndoială părerile, opiniile, convingerile. Nu mai avem un singur Adevăr, un singur Bine, un singur Rău, ci fiecare are propriul Adevăr, propriul Bine, propriul Rău. Iar ”bula” din social media este acel lucru care îi întărește fiecăruia convingerea că are Dreptate.
În acest context, este mult mai ușor pentru un ”fake news” să se insinueze în realitatea pixelată a fiecăruia și, încetul cu încetul, fake news cu fake news, să altereze imaginea de ansamblu pe care indivizii sau comunități de indivizi le au despre un anumit eveniment în general, sau al alegerilor, în cazul nostru.
Căci da, campaniile de fake news au un scop cât se poate de precis: a) să submineze încrederea populației în principiile democrației, în alegeri, în reprezentativitate; b) să crească apatia politică și dezinteresul oamenilor față de implicarea în viața socială c) să crească valul de euroscepticism și nostalgia după ”vremurile bune din comunism, când viața era simplă și plină de bucurii”, d) să susțină un cult al ”liderului puternic”, care conduce cu o mână de fier și nu are timp de dezbateri inutile în parlament, e) să propage ideea că votul în sine este inutil și că lucrurile sunt decise de ”oculta”.
Da, fake news nu reprezintă o minciună nevinovată, ci sunt o ticăloșie bine gândită, construită cu un scop cât se poate de precis. Nu vă faceți iluzii că politicienii care propagă fake news sunt niște indivizi ușor de păcălit sau niște bieți idioți utili, nu! Știu foarte bine ce fac și care sunt consecințele acțiunilor lor pentru societatea românească, dar și le asumă, cu subiect și predicat.
Acum, că vin alegerile, ce se poate face? Cel mai la îndemână este acțiunea: mersul la vot. Este primul semn de civism și de responsabilitate socială asumată. Cea mai bună cale de a învinge fake news este chiar votul în sine. Fiecare este liber să voteze pe cine crede că-i reprezintă mai bine principiile și valorile. Doar o ultimă avertizare: dacă promisiunile unui candidat vi se par că sunt prea bune pentru a fi adevărate, cel mai probabil că așa și este. E plină lumea de falși profeți, de ticăloși, de vânzători de iluzii.
