Prima conferință Language Matters, #1 Mândru că sunt român!, a adus tinerilor interesați de gândire critică și limbaj o provocare inedită. Aceștia au fost invitați în așa-numitul Cerc de mentoring Language Matters, care presupune conceperea unui eseu relevant pentru tema curentă și pentru filosofia acestei platforme. Toate eseurile primite sunt lecturate de către invitații conferinței, iar cele mai bune sunt publicate.
Vă aducem astăzi lucrarea lui Corad Willcocks, care are 12 ani, este elev în clasa a VI-a la Colegiul Național Spiru Haret din București, gândește și vorbește în engleză și română, este preocupat de istorie, geografie și economie, ascultă podcasturi politice și joacă Europa Universalis IV.
Nota redacției: Lucrarea a fost trimisă către Language Matters în limba engleză și o publicăm ca atare. varianta tradusă de echipa editorială se poate mai jos.
Nationalism in Romania
Introduction
While many countries that we know today have existed long before the concept of a nation-state was born (around the Napoleonic Wars and the French Revolution), Romania hasn’t. The concept of Romanians united under a single state has existed since Michael the Brave united the 3 Romanian Principalities under a personal union. But it isn’t that simple, so let’s talk about…
Romania before Romanians
The history of Romania, for most, starts with Dacia. They are considered the ancestors of the Romanian people. However, that is not entirely correct.
Romanians as we know them were vulgar Latin people who migrated from the Balkan peninsula, thus starting the “Romanisation” of Romania. However, after the Roman withdrawal from Romania, seeking refuge behind the Danube, Romanians were “left to the wolves”, so to speak, being dominated by Turkic invaders for centuries afterward.
This changed when Wallachia was invaded by Radu “the Black” in 1290, a governor and military leader from Transylvania.
However, domination of the Romanian people did not stop there. The state continued to be subjects of Hungarian and Ottoman rule, while the neighbouring principality of Moldavia alternated to Poland, the Ottomans and Russia.
This briefly changed with Michael the Brave, however he was assassinated by the Habsburgs in 1601 and the personal union ended.
How did this subjugation stop? Well…
Unification and the Romanian War of Independence
In the 19th century, the “Century of Nationalism”, Romanian unification fervour grew with nationalist movements gaining popular support. These nationalist intelligentsia would take any chance they saw for Romanian unification and independence.
Unification
Following the Russian defeat in the Crimean War in 1856, the unification movement requested Romanian independence. This request was declined by the Austrians and British, it was looked upon sympathetically by Italian states, Prussia, France and Russia. The negotiations eventually led to the legal formation of a de jure union, however the Principalities were essentially divided.
However, the text stipulated that while there would be two crowns, it did not stipulate that the same person could not hold both crowns, and following the ad-hoc elections held by the Great Powers in Romania, Alexandru Ioan Cuza took the throne, forming the United Romanian Principalities in 1859.
Alexandru Ioan Cuza was deposed in 1866, and Prussian prince Carol Hohenzollern took the throne. Carol was backed by the Prussians, and during the Austro-Prussian war, Austria preventing unification was essentially impossible. However, these newly-recognised (as they were not recognised internationally during Ioan Cuza’s reign) United Principalities were still subjects of the Ottomans, on paper.
Nationalist movements began to brew once again and…
The Romanian War of Independence
The War of Independence in and of itself was part of the larger Russo-Turkish war, and the Romanian entry into the war was warranted by a Russian plea for king Carol to unite his armies with Russian forces. Carol I became Marshal of the Russian force, in addition to the Romanian forces.
Carol I proved to be a competent military man following the hard-fought defeat of Turkish troops at Plevna, Grivita and Rahova. The Romanian War of Independence concluded on January 19th 1878, 2 months after the surrender of the Plevna garrison. Independence was finally ratified on 13th July of the same year.
Thus, the communal and separatist stage of Romanian nationalism concluded, and with it was ushered in a stage of irredentism and a false sense of national supremacy.
Legionarism, Romanian Fascism and the Crusade of Romanianism
Romanian Nationalism, following Romanian unification, set its sights on Transylvanian and Bessarabian unifications, and irredentist sentiments spread like wildfire through the nationalist movements.
Romania entered the First World War on 27 August 1916 on the Entente side, wholly unprepared and spurred on by Russia and the Italian entry into the war. Bucharest fell not half a year later on 6 December 1916, and the Romanian front quickly collapsed, forcing Romania into an armistice.
Following the conclusion of the First World War and the Entente victory, the Austro-Hungarian Empire fell into a state of anarchy, and Romanian paramilitaries, followed by the Armed Forces, occupied Transylvania and marched into Budapest. Following the Treaty of Saint-Germain-En-Laye in 1919, Romania was awarded Transylvania, and, on top of the previous acquisition of Bessarabia, Greater Romania was achieved.
Legionarism and Romanian Fascism
The Iron Guard was officially formed in 1927, a militant Fascist revolutionary paramilitary group, revolutionary movement and political party.
It was led by “Conducatorul” Corneliu Codreanu and Horia Sima, also including influential figures such as Octavian Goga, Ion Antonescu and Gheorghe Cantacuzino.
Romania, at the time, was a Francophile country, relying on France for diplomatic and military assurances. The Legionary movement was the first major Romanian group to denounce France and the framework of democratic values, being denounced by Codreanu as “Jewish inventions” aimed at weakening Romania.
This being in contrast to the traditional idea that Romania would follow France, and Codreanu promoted an agenda of ultra-nationalism, xenophobia, Romania rejecting French ideas of universal human rights, and, rather than becoming the envisioned “France of Eastern Europe” as a westernised and industrialised nation, Romania would promote peasant culture, Orthodox traditions and folk culture as the embodiment of “Romanian genius”.
The Legion would have a spectacular rise to power, coming in third in the 1937 Parliamentary elections with 15% of the vote. King Carol II, however, was strongly opposed to the Legions views and ambitions and successfully kept them out of government until they deposed him in 1940. In February of 1938, the King dismissed parliament, dissolved the government and instituted royal dictatorship.
Codreanu urged the Legion to accept the new regime. However, the Interior Minister Armand Calinescu did not trust Codreanu and ordered him to be arrested on 16 April, 1938. Codreanu considered that the government was looking for reasons to execute him, but ordered the Legion’s commander Horia Sima to take no actions until there was evidence that Codreanu was in immediate danger. Horia Sima, however, was a violent and dangerous man, and started a large wave of terrorist attacks in Autumn. Codreanu ordered the violence to stop.
However, Codreanu’s trust in his safety proved misplaced, as he and several other high-ranking legionnaires were strangled to death by the Gendarmerie following a supposed attempt to escape prison. Most sources agree that there was no such attempt. Following the crackdown, many legionaries fled to Germany to receive material funding and support from the NSDAP.
The Legion eventually took power when the king appointed Ion Antonescu as Prime Minister, and he would oust the king. Horia Sima was recognised as the leader of the Iron Guard, with heavy support from the German SS, leading to a constant power struggle between Sima and Antonescu. Romania joined the Second World War following the Invasion of Yugoslavia and participated heavily in Operation Barbarossa.
Neo-Antonescuism and the Ceausescu regime.
The Legion fell following King Michael’s Coup in the 1944, and ushered in a communist government in 1947, with Gheorghe Gheorghiu-Dej at the helm. Following the death of Gheorghe Gheorghiu-Dej, a little known (at the time) communist politician named Nicolae Ceausescu became the leader of Romania.
Ceauescu implemented many neo-Antonescuist policies and propagated mysticism and nationalist myths about Dacia and Romanian supremacy. Many nationalist myths to this day are remnants of the Ceausescu regime.
Modern-day Romanian Nationalism
Today, Romanian nationalism manifests itself through the increasingly popular far-right AUR, “Great Romania” movement and russophilia. Modern day Romanian nationalism is characterised by a rejection of the status-quo and a strong desire to unify with Moldova, re-creating the Greater Romania of the interwar period of 1919-1940, strong russophilic and anti-western convictions and ultranationalism.
Conclusion
In conclusion, Romanian nationalism has had a remarkable evolution from the popular Romanian nationalist movements of the 19th century, to Legionarism and Ceausescuism, and even continues to evolve today through the AUR. Time will tell where nationalism in Romania will go.
***
Naționalismul în România
Introducere
În timp ce multe țări pe care le cunoaștem astăzi au apărut cu mult înainte de conceptul de stat-națiune (în jurul Războaielor napoleoniene și Revoluției franceze), România nu a existat. Ideea de români uniți sub un singur stat a apărut o dată cu unirea celor 3 principate românești sub domnia lui Mihai Viteazul. Dar lucrurile nu sunt atât de simple, așa că, haideți să discutăm despre…
România înainte de români
Istoria României, pentru cei mai mulți, începe cu Dacia. Aceștia sunt considerați strămoșii poporului român. Cu toate acestea, acest lucru nu este în totalitate corect.
Românii, așa cum îi cunoaștem noi, au avut la origine latini obișnuiți, care au migrat din peninsula Balcanică, începând astfel „românizarea” României. Cu toate acestea, după retragerea romanilor din România, căutând adăpost dincolo de Dunăre, românii au fost „lăsați pradă lupilor”, fiind dominați de migratori, secole după aceea.
Acest lucru s-a schimbat când Țara Românească a fost invadată de Radu Negru, în 1290, un guvernator și lider militar din Transilvania. Cu toate acestea, dominația poporului român nu s-a oprit aici. Statul a continuat să fie supus pe rând dominației ungare și otomane, în timp ce principatul vecin, Moldova, alterna între influența Poloniei, Imperiului Otoman și Rusiei.
Acest lucru avea să se schimbe o dată cu Mihai Viteazul, care însă a fost asasinat de Habsburgi în 1601, iar proiectul lui de uniune a luat sfârșit.
Cum s-a oprit această subjugare? Ei bine…
Unificarea și Războiul de Independență al României
În secolul al XIX-lea, „Secolul Naționalismului”, fervoarea pentru unificarea României a crescut odată cu mișcările naționaliste, câștigând susținere populară. Inteligentia cu vederi naționaliste au făcut tot ce se putea face pentru unificarea și independența României.
Unificarea
După înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeei, în 1856, mișcarea de unificare a cerut independența României. Această solicitare a fost respinsă de austrieci și britanici, dar a fost privită cu simpatie de statele italiene, Prusia, Franța și Rusia. Negocierile au condus în cele din urmă la formarea legală a unei uniuni de jure, cu toate că principatele erau în esență împărțite.
Cu toate acestea, textul stipula că, deși vor fi două coroane, nu se specifica faptul că aceeași persoană nu ar putea deține ambele coroane și, după alegerile ad-hoc organizate de Marile Puteri în România, Alexandru Ioan Cuza a preluat tronul, formând Principatele Unite Române, în 1859.
Alexandru Ioan Cuza a fost detronat în 1866, iar prințul prusac Carol Hohenzollern a preluat tronul. Carol a fost susținut de prusaci, iar în timpul războiului austro-prusac, împiedicarea unificării de către Austria a fost practic imposibilă. Cu toate acestea, aceste Principate Unite, recunoscute recent (deoarece nu au fost recunoscute la nivel internațional în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza), erau încă supuși ai otomanilor, pe hârtie.
Mișcările naționaliste au început să se încingă din nou și…
Războiul de Independență al României
Războiul de Independență în sine a făcut parte din războiul ruso-turc, iar intrarea României în război a fost justificată de o rugăminte rusă pentru regele Carol să-și unească armatele cu forțele rusești. Carol I a devenit Mareșal al forței armate ruse, în plus față de rolul avut în forțele armate române.
Carol I s-a dovedit a fi un militar competent în luptele dure care au dus la înfrângerea turcilor la Plevna, Grivița și Rahova. Războiul de Independență al României s-a încheiat la 19 ianuarie 1878, la 2 luni după predarea garnizoanei de la Plevna. Independența a fost în cele din urmă ratificată la 13 iulie același an.
Astfel, stadiul comunal și separatist al naționalismului românesc a luat sfârșit, iar odată cu acesta a fost introdus un stadiu de iredentism și un fals sentiment de supremație națională.
Legionarismul, fascismul românesc și cruciada românismului.
Naționalismul românesc, după unificarea României, și-a îndreptat atenția spre unificarea Transilvaniei și a Basarabiei, iar sentimentele iredentiste s-au răspândit ca un foc prin mișcările naționaliste.
România a intrat în Primul Război Mondial pe 27 august 1916 de partea Antantei, cu totul nepregătită și împinsă de Rusia și intrarea Italiei în război. Bucureștiul a căzut nu jumătate de an mai târziu, pe 6 decembrie 1916, iar frontul românesc a cedat rapid, forțând România să accepte un armistițiu.
După încheierea Primului Război Mondial și victoria Antantei, Imperiul Austro-Ungar a căzut într-o stare de anarhie, iar paramilitarii români, urmați de forțele armate, au ocupat Transilvania și au mărșăluit spre Budapesta. În urma Tratatului de la Saint-Germain-en-Laye din 1919, România a primit Transilvania, iar, pe lângă dobândirea anterioară a Basarabiei, România Mare a fost realizată.
Legionarismul și fascismul românesc
Garda de Fier a fost înființată oficial în 1927, un grup paramilitar revoluționar fascist militant, mișcare revoluționară și partid politic.
A fost condusă de „Conducătorul” Corneliu Codreanu, precum și de Horia Sima, incluzând și figuri influente precum Octavian Goga, Ion Antonescu și Gheorghe Cantacuzino.
România, la acea vreme, era o țară francofilă, bazându-se pe Franța pentru sprijin diplomatic și militar. Mișcarea Legionară a fost primul grup major românesc care a denunțat Franța și cadrul valorilor democratice, fiind denumită de Codreanu ca „invenții evreiești” menite să slăbească România.
Acest lucru era în contrast cu ideea tradițională conform căreia România ar urma Franța, iar Codreanu a promovat un program de ultra-naționalism, xenofobie, România respingând ideile franceze ale drepturilor universale ale omului, și, în loc să devină „Franța Europei de Est” așa cum era văzută, ca o națiune occidentalizată și industrializată, România urma să promova cultura țărănească, tradițiile ortodoxe și cultura populară, ca încarnare a „geniului românesc”.
Legiunea a avut o ascensiune spectaculoasă la putere, clasându-se pe locul trei în alegerile parlamentare din 1937, cu 15% din voturi. Cu toate acestea, regele Carol al II-lea s-a opus ferm viziunilor și ambițiilor Legiunii și a reușit să îi țină departe de guvernare până când a fost detronat, în 1940. În februarie 1938, regele a dizolvat parlamentul, a desființat guvernul și a instituit o dictatură regală.
Codreanu a îndemnat Legiunea să accepte noul regim. Cu toate acestea, ministrul de Interne Armand Călinescu nu avea încredere în Codreanu și a ordonat arestarea lui, la 16 aprilie 1938. Codreanu considera că guvernul căuta motive să-l execute, dar a ordonat comandantului Legiunii, Horia Sima, să nu întreprindă acțiuni până când nu va exista dovada că Zelea Codreanu era în pericol iminent. Cu toate acestea, Horia Sima era un om violent, periculos și a declanșat un val de atacuri teroriste în toamnă. Codreanu a ordonat încetarea violențelor.
Cu toate acestea, încrederea lui Codreanu în siguranța sa s-a dovedit a fi greșită, deoarece el și mai mulți legionari de rang înalt au fost strangulați de Jandarmerie în urma unei presupuse încercări de evadare din închisoare. Cele mai multe surse sunt de acord că nu a existat o astfel de încercare. După reprimare, mulți legionari au fugit în Germania pentru a primi finanțare materială și sprijin din partea Partidului Nazist.
Legiunea a preluat în cele din urmă puterea atunci când regele l-a numit pe Ion Antonescu prim-ministru, iar acesta l-a detronat pe rege. Horia Sima a fost recunoscut ca lider al Gărzii de Fier, cu sprijin puternic din partea SS-ului german, ducând la o luptă constantă pentru putere între Sima și Antonescu. România s-a alăturat celui de-al Doilea Război Mondial în urma invaziei Iugoslaviei și a participat masiv la Operațiunea Barbarossa.
Neo-Antonescianismul și regimul Ceaușescu.
Legiunea a căzut în urma loviturii de stat a regelui Mihai, din 1944, și a introdus un guvern comunist, în 1947, cu Gheorghe Gheorghiu-Dej la cârma țării. După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, un politician comunist puțin cunoscut (la acea vreme), numit Nicolae Ceaușescu, a devenit liderul României.
Ceaușescu a implementat multe politici neo-antonesciene și a propagat misticismul și miturile naționaliste despre Dacia și supremația românească. Multe mituri naționaliste care au rezistat până în zilele noastre sunt reziduuri ale regimului Ceaușescu.
Naționalismul românesc modern
Astăzi, naționalismul românesc se manifestă prin mișcarea din ce în ce mai populară de dreapta AUR, mișcarea „România Mare” și rusofilia. Naționalismul românesc modern este caracterizat printr-o respingere a status-quo-ului și o puternică dorință de unire cu Moldova, de refacere a României Mari din perioada interbelică 1919-1940, convingeri puternic rusofile și anti-occidentale și ultranaționalism.
Concluzie
În concluzie, naționalismul românesc a avut o evoluție remarcabilă de la mișcările naționaliste românești populare ale secolului al XIX-lea, la legionarism și ceaușism, și chiar continuă să evolueze astăzi prin AUR. Timpul va spune încotro se va îndrepta naționalismul în România.
