Podcast

Gândire
Critică

Cercul
ideilor

Lingurița
cu arsenic

Breaking
the news

Evenimente

Evenimente

VIDEO – Urmărește aici Conferința #2 Language Matters „Știrile pot fi false. Dezinformarea este doar reală”

A doua conferință Language Matters, în parteneriat cu Facultatea de Filosofie a Universității din București, a adus în dezbatere fenomenul dezinformării, care s-a amplificat în era digitală.

Conferința poate fi urmărită integral aici.

„Știrile pot fi false. Dezinformarea este doar reală” este titlul dezbaterii organizate la Facultatea de Filosofie a Universității din București, vineri, 26 aprilie, de la ora 12.00, iar invitații Danei Deac au fost jurnalista Codruța Simina, fondatoarea Misreport, și Gabriel Cîrlig, expert în securitate cibernetică.

Capacitatea de a face diferența dintre realitate și ficțiune va deveni o abilitate tot mai căutată, pe măsură ce lumea virtuală va încerca să ne convingă că e o oglindă a lumii reale. La fel, capacitatea de a face diferența dintre opinii și relatarea unor fapte va deveni o competență fără de care nu vom mai putea să înțelegem informația corectă.„, spune Codruța Simina, jurnalista care a transformat un newsletter, Misreport, într-un spațiu editorial de analiză și demistificare a știrilor false propagate în mediul online.

Capacitatea de a face diferența dintre realitate și ficțiune va deveni o abilitate tot mai căutată

Codruța Simina, jurnalist Misreport

Conferința Language Matteres, un concept editorial și de dezbatere care aduce în atenție toxicitatea limbajului și potențialul său de dezinformare, va evidenția, pe lângă instrumentele de filtrare a surselor de informare, dezinformarea ca exercițiu de suprascriere a realității.

Eu și Internetul ne-am născut în același an- 1962. L-am cunoscut personal chiar pe unul dintre părinții Internetului- Vint Cerf. În toți acești ani călătoriile noastre s-au întâlnit inevitabil, eu fiind unul din cei 5,35 de miliardele de users (sursa: Internet Usage Statistics In 2024, Forbes Home). Dacă privesc prezentul și la ceea ce/cine populează Internetul senzația pe care o am este că sunt un combatant fără drept de lăsare la vatră. Dezinformările, manipulările sau falsificările realităților sunt pretutindeni, deschizând fronturi noi sau mai vechi fără încetare. Tocmai când cred că le-am ”înfrânt”, acestea se întorc la mine mai agresive, perfide sau mai periculoase. Viețile noastre sunt trăite mai mult sau mai puțin online. Cum ne informăm, de unde, care sunt ultimele tehnici de manipulare online, cum putem evita să fim luați prizonieri de site-uri, platforme sau mesaje nocive, aflăm din surse verificate, credibile pe care conferințele Language Matters le pune la dispoziția tinerilor.”, spune jurnalista Dana Deac, moderatoarea și autoarea conceptului.

Dezinformările, manipulările sau falsificările realităților sunt pretutindeni, deschizând fronturi noi sau mai vechi fără încetare. Tocmai când cred că le-am ”înfrânt”, acestea se întorc la mine mai agresive, perfide sau mai periculoase.

Dana Deac, jurnalist și fondator Language Matters

Potențialul de amplificare a dezinformării, precum și de exploatare a emoțiilor pe care îl are social media va închega a doua direcție de discuție din cadrul conferinței, alături de Gabriel Cîrlig, expert în securitate cibernetică stabilit la Londra.

Primul mesaj telegrafic transmis prin cablul transoceanic a fost expediat din Irlanda, la 16 august 1858, și avea următorul conținut: „Slavă lui Dumnezeu în ceruri și pace pe Pământ, oamenilor de bună-credință.” Oamenii priveau cu speranță spre un viitor interconectat, unde știrile puteau ajunge instantaneu în toată lumea. 150 de ani mai târziu, volumul acestor știri a crescut atât de mult încât devine din ce în ce mai greu să filtrăm ce e real și ce nu. Adevărul a devenit un „construct social” și este datoria noastră să filtrăm și să semnalizăm falsitățile în mass-media. ”, spune Gabriel Cîrlig.

Adevărul a devenit un „construct social” și este datoria noastră să filtrăm și să semnalizăm falsitățile în mass-media.

Gabriel Cîrlig, expert în securitate cibernetică

Prima conferință Language Matters, cu tema ”Mândru că sunt român! Atitudini naționaliste și dezinformarea”, a stârnit interesul și întrebările celor prezenți, precum și a publicului din social media. În plus, mai mulți elevi și studenți au acceptat provocarea de a gândi și redacta reflecții materializate în eseuri legate de tema naționalismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Alte Articole